Firmă autorizată

SPECIALIȘTII ÎN PIATRĂ SRL

,,SPECIALIȘTII ÎN PIATRĂ SRL”,  reprezintă societatea comercială avizată în domeniul producției și execuției de lucrări funerare din mozaic, marmură și granit. Direct producători și la prețuri fără concurență, echipele noastre tinere, calificate și dedicate sunt caracterizate prin seriozitate, meticulozitate, promptitudine și receptivitate la tot ce este nou în acest segment de construcții. Firma noastră execută lucrări funerare, atât în mediul urban, cât și în cel rural, pe tot cuprinsul județului Vaslui, dar și la cerere, în celelalte județe din țară.

7 MOTIVE pertinente pentru a ne alege pe noi:

  • Balastul folosit e alcătuit din agregate sortate și spălate, eliminând riscul să fie lutos, și, astfel, lucrarea să se macine ulterior.
  • Pământul este compactat înainte de începerea lucrării pentru evitarea deformării și a tasării lucrării în viitor.
  • Toate elementele turnate (fundație, soclu, postament, cruce, etc.) conțin fier pentru o rezistență îndelungată, iar, la final, sunt vopsite cu o rășină protectoare la intemperii.
  • Prețurile sunt mult mai avantajoase (cu posibilitatea achitării și în rate), iar calitatea lucrării este net superioară față de oferta existentă pe piață.
  • Slujba de sfințire la sfârșit a monumentului e inclusă și gratuită.
  • Asistență de specialitate și transport gratuit a lucrării în cimitir.
  • Punctualitatea, corectitudinea și profesionalismul ne recomandă!